Bucurestenii care circula cu mijloacele de transport RATB trebuie sa fie mai atenti inainte de a urca intr-un tramvai sau autobuz. Alexandru Saulea Din cauza lucrarilor de reabilitare a drumurilor, multe dintre traseele RATB au fost deviate, pe o perioada de timp mai mica sau mai mare. Cea mai afectata zona din acest punct de vedere este centrul Capitalei. Debusolati de aceste schimbari de trasee, calatorii sunt revoltati atunci cand li se intampla sa ia un anumit tramvai sau autobuz si se trezesc in cu totul alta destinatie decat cea unde ar fi trebuit sa ajunga. „Este o mare harababura!” Nicolae Voica, 22 ani, student: „Sunt majoritatea deviate. Prefer pentru doua-trei statii, sa merg pe jos. Mijloacele de transport RATB sunt aglomerate si nu au nici aer conditionat. Prefer sa le evit decat sa urc in ele”. Adrian Tomescu, 57 ani, tehnician: „Nu este in regula sa fie asa deviate. Merg ca sunt nevoit cu RATB-ul, pentru ca nu gasesc loc de parcare cand ies cu masina. Traseele RATB nu sunt studiate bine, nu sunt facute sa multumeasca calatorul”. Ana Lambru, 20 ani, studenta la drept: „Este o mare harababura! Este haos! Stii traseele vechi, urci in tramvai si ajungi in alta parte. Ar trebui sa fie scheme montate in statii exact ca in cele de la metrou”. Dumitra Curicuta, 55 ani, casnica: „Sunt organizate prost. Nu mai ajungem unde trebuie si, de obicei, mai si intarzie. Am patit-o de cateva ori, pentru ca nu mai stiu pe unde sa o iau”. Simion Constantin, 72 ani, pensionar: „Trebuie facute reparatii! Carosabilul si liniile de tramvai ar trebui, insa, regandite, iar aceste devieri trebuie facute bine. Ar mai trebui si cateva sensuri unice, cum ar fi aici, pe linia tramvaiului 5”. Linia 16 functioneaza pe traseul de baza pana la intersectia Str. Lizeanu/Str. Reinvierii, apoi pe un traseu modificat prin Str. Reinvierii, Sos. Colentina , Bucur Obor, Calea Mosilor pana la Piata Sf. Gheorghe. Linia 5 functioneaza pe traseul de baza pana la intersectia Bd. Barbu Vacarescu/Sos. Stefan cel Mare, apoi pe un traseu modificat prin Sos. Stefan cel Mare, Bucur Obor, Calea Mosilor pana la Piata Sf. Gheorghe. Linia 178 circula pe un traseu modificat de la intersectia Bd. Dinicu Golescu/Str. Witing, prin Str. Witing, Cal. Plevnei, Cal. Giulesti, apoi traseul de baza. Liniile 34, 46 si 42 nu mai au relatie de acces pana la Gara de Nord, intorc la noul terminal construit la intersectia Bd. Banu Manta/Sos. N. Titulescu. Linia 62 functioneaza pe traseul de baza intre Liceul Industrial Transporturi si intersectia Sos. Cotroceni/Bd. Gh. Marinescu, apoi pe un traseu modificat, prin Bd. Gh. Marinescu, Bd. Eroii Sanitari, Bd. Kogalniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Piata Universitatii, pana la Piata Rosetti. Linia 105 functioneaza pe traseul de baza intre Valea Oltului si intersectia Bd. Vasile Milea/Bd. Iuliu Maniu, apoi modificat prin Bd. Iuliu Maniu, Sos. Cotroceni, Str. Constantin Noica, Cal. Plevnei, Str. Barierei, apoi traseul pe de baza. Pe sensul spre Valea Oltului, autobuzele circula pe traseul actual intre Piata Presei si intersectia Str. Witing/Cal. Plevnei, apoi modificat prin Cal. Plevnei, Str. Constantin Noica, Sos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, apoi traseul de baza. Linia 96 functioneaza pe traseul de baza numai intre Depoul Alexandria si intersectia Str. Constantin Noica/Cal. Plevnei, cu intoarcere prin Cal. Plevnei, Str. Stirbei Voda. Liniile 71 si 93 circula pe traseele de baza intre Valea Argesului, respectiv Valea Ialomitei si intersectia Sos. Cotroceni/Bd. Gh. Marinescu, apoi pe un traseu modificat, prin Bd. Gh. Marinescu, Bd. Eroii Sanitari, pana la Piata Operei. Linia 133 circula pe traseul de baza pana la Gara de Nord, apoi prin Str. Witing, Cal. Plevnei, Str. Barierei, pana la capatul liniei Fluviului, cu intoarcere prin Str. Fluviului, Bd. Dinicu Golescu, Str. Witing, Cal. Plevnei, Str. Mircea Vulcanescu, Bd. Dinicu Golescu, Piata Garii de Nord, Cal. Grivitei, apoi traseul de baza. Linia 85 functioneaza pe traseul de baza numai intre Baicului si Vasile Parvan, unde va intoarce comun cu liniile 66, 70 si 92.